Numărul procedurilor deschise de Comisia Europeană împotriva României pentru neîndeplinirea obligațiilor (infringement) ce îi revin în calitate de membru UE a continuat să crească, România situându-se pe locul al treilea în Uniune după numărul de noi cazuri inițiate în 2019.
Comisia Europeană a lansat 31 noi proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ce revin României în calitate de membră a Uniunii Europene în 2018, cu două proceduri mai mult comparativ cu anul anterior. Tot în 2018, Comisia a trimis România în fața Curții de Justiție a UE din cauza neîndeplinirii obligațiilor privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, cerând obligarea guvernului la plata unor penalități zilnice de aproape 21.800 de euro.